Ştii că ai o voce în cap, nu? Aia care spune acum „Ce voce? Nu am nicio voce în cap!”

Aceeaşi care îţi spune că e greu, că n-ai nicio şansă, că nu te place şi oricum îţi stă naşpa, că o să se uite toţi la tine, că o să râdă şi mai bine nu te duci că şi-aşa te duci degeaba… Dar te-ai întrebat vreodată ce este vocea din cap? Când e ultima oară când ţi-a spus că-ţi stă bine, că zâmbetul tău e fermecător şi că poţi face mai mult decât crezi? Dar mai important de-atât, când e ultima oară când a tăcut? Chiar, când a venit?

Vocea din cap a apărut când erai mic, odată cu memoria şi logica. Memoria a început să ţină minte lucruri ca „fă-ţi curat în cameră” şi logica să asocieze asta cu „dacă nu, eşti pedepsit”. Iar vocea îţi spunea în timp ce te jucai „nu uita să-ţi faci curat în cameră”. Asta se întâmpla pentru a fi fericit. Dacă faci curat în cameră înseamnă că nu vei fi pedepsit înseamnă că vei fi fericit. Aşa creşti crezând tot ce-ţi spune. Într-o lume imprevizibilă plină de adulţi care abia aşteaptă să te pedepsească, vocea este salvarea ta…

Vocea care nu mai tace este motivul pentru care unii nu suportă liniştea. De aia vorbesc încontinuu, spunând de cele mai multe ori lucruri fără însemnătate, sau ascultă muzică la căşti, au tot timpul dat drumul la radio sau tv, orice numai să oprească bruiaţiile vocii. Ea caută explicaţii când suntem răniţi, spunând că „toţi bărbaţii sunt porci” sau „toate femeile sunt rable”; săraca voce încearcă să ajute, să găsească explicaţii şi motive să nu mai suferi şi a doua oară. Ai crezut-o atâţia ani încât ţi se pare aiurea că s-ar putea înşela.

Vocea din cap e responsabilă pentru emoţii, pentru frica nefondată de a face ceva banal. De ce ţi-ar fi frică să faci ceva ce n-ai mai făcut până acum? Ar trebui dimpotrivă, să fii încântat! Nu-i nimic, credeai că eşti tu gândind… Credeai că aşa sună gândurile tale, în capul tău. Şi ai dreptate, astea sunt doar nişte gânduri, iar tu nu eşti gândurile tale! Tu nu eşti mintea ta.

Ca un test, întreabă-te „oare care va fi următorul meu gând?” Acum aşteaptă. O să treacă puţin timp în linişte; în spaţiul ăsta eşti tu cel autentic, pe urmă zgomotul o să-nceapă iar. Cât despre obişnuinţa de a te sabota, felul în care ţi se adresează este o preferinţă de-a ta inconştientă pe care o poţi schimba oricând. La fel cum poţi schimba credinţa că tu şi cu vocea din cap sunteţi una şi aceeaşi persoană.

Ai două mâini. Tu nu eşti mâinile tale. Ai o minte. Tu nu eşti mintea ta! Foloseşte-ţi mintea, n-o lăsa pe ea să te folosească pe tine!