Despre Stoarce Creierul

Stoarce Creierul este dedicat înfloririi conştiinţei umane. Este locul în care poţi găsi răspunsurile la toate întrebările. Locul cu oameni la fel ca tine, a căror poveşti să te inspire şi motiveze.

Stoarce Creierul e pentru oamenii deschişi la minte, care gândesc la fel pentru a colabora şi împărtăşi idei şi informaţii despre procesul de trezire.

Ne concentrăm atenţia spre găsirea căilor către o viaţă armoniosă, în natură şi cu noi înşine – către esenţa fiinţei noastre.

Stoarce Creierul e pentru tine dacă ţi-ai pus întrebări ca „Cine sunt eu?” „De ce sunt aici?” „Care este scopul vieţii?” sau dacă nu te-ai gândit niciodată la lucrurile astea dar te gândeşti acum.

Nu ne putem spune unii altora niciun adevăr spiritual pe care să nu-l ştim deja, undeva în adâncul nostru; singurul lucru pe care-l putem face e să ne amintim ce-am uitat.

Bine ai venit pe drumul dezvoltării tale! Dezvoltarea personală înseamnă că responsabilitatea acestui drum este în tine. Nu există limite cu privire la cât de departe te poţi duce, şi va fi mereu câte un ghid de orice fel, la fiecare pas. Dar fiecare trebuie să ajungă acolo pe propriile lui sau ei picioare.

Vei găsi aici cunoştinţe universale, vechi de când lumea. Atât de comune, încât privindu-le vei avea sentimentul că tot ce fac e să-ţi aduc aminte ceva… ce tu ştiai deja.

Tu nu trebuie să fii de acord cu mine sau împotriva mea. Eu nu pretind că ştiu tot. Dacă găseşti valoare şi inspiraţie în informaţia de aici, asimileaz-o şi dă-o mai departe. Dacă nu, uită de locul ăsta. Indiferent de alegerea pe care o faci, eu te respect la fel de mult.

Termeni şi condiţii »
Contactează-mă »
Abonează-te »