2

Nu te gândi la un copac albastru!

Cum ar fi să ai controlul conştient asupra respiraţiei, bătăilor inimii şi a tuturor proceselor fiziologice: inspiră, respiră… apoi inspiră şi iar respiră… Ar trebui să stai să te gândeşti la ele. Din fericire, partea din tine numită subconştient face ca toate astea să se întâmple automat. N-o să vorbim despre funcţiile subconştien- tului; e de-ajuns să ştim că subconştientul stochează amintirile, e locul unde se nasc sentimentele şi nu procesează negaţiile. Adică nu poţi să te gândeşti la ce nu vrei să te gândeşti fără să te gândeşti la asta. Dacă-ţi spun „Nu te gândi la un copac albastru!” te vei gândi la cel mai albastru copac, probabil în cele mai fine detalii, ca să ştii cu exactitate la ce nu trebuie să te gândeşti…

Subconştientul tău urmăreşte un singur lucru: să te facă fericit! Dacă-ţi place ciocolata, va căuta căi prin care să-ţi dea ciocolată; dacă-ţi place să bei te va duce la fântână. Şi dacă-ţi place să fie bine… Ce spui, ai vrut toată viaţa ta să fie bine şi nu s-a întâmplat nimic până acum? Asta pentru că nu ai vrut să-ţi fie bine. În schimb ai vrut să nu-ţi fie rău. Deci i-ai spus subconştientului tău „Nu vreau asta!” În primul rând, pentru a înţelege comanda, subconştientul trebuie să-şi imagineze ce e chestia aia pe care nu o vrei. Şi cum nu e nicio diferenţă între real şi imaginar, ghici ce ai atras în viaţa ta!

Încearcă asta pe un copil: spune-i să nu-şi bage nasturi în nas şi observă ce-o să facă. Spune-i unei persoane „Nu te îndrăgosti de mine!” şi vezi dacă mai scapi. Sau spune-i cât poţi de serios „Vii la mine dar cu o singură condiţie: să nu facem sex” şi ghici ce-o să faceţi!

Şi iată o strategie greşită: dacă sunt nefericit, o să mă gândesc la asta. Dacă mi-e bine, o să mă opresc din a mă gândi la asta. Pentru c-am fost obişnuiţi de mici să vedem doar părţile rele, să ne concentrăm atenţia doar pe ce-i greşit – vorbeam de asta la începutul reţetei fericirii. Am reuşit să antrenăm toată rasa umană să caute doar partea rea. Şi cu cât cauţi mai mult partea rea, cu atât mai uşor o s-o găseşti.

Câţi oameni cunoşti care abia aşteaptă să-ţi spună cât e de bine? Cât de bine se simt, cât de fericiţi sunt, cât de mult le-a plăcut o melodie sau ceva ce-au mâncat? Şi câţi îţi spun despre criză, probleme, lipsuri şi boli? Câţi îţi spun cât de naşpa sunt drumurile, ce antipatic e vecinul de deasupra şi târfa lui, ce zdreanţă e ospătăriţa şi cum i-ar da picioare-n gură politicienilor? Dar tu, ce îţi spui ţie?

E posibil ca vocea din capul tău să zică „Sper să nu dau rateu cum am dat ultima dată. Sper să nu mă concedieze şeful, sper să nu se supere copiii…” E ca şi cum ai spune „Nu vreau un copac albastru, nu vreau un copac albastru, nu vreau un copac albastru!” iar subconştientul ar spune „Asta vrea, din nou?!” Dacă ştii ce vrei, spune exact ce vrei. Dacă vrei friptură, nu spune că te-ai săturat de legume. Că urăşti legumele şi nu mai vrei. Spune că vrei friptură!

5

Nu există diferenţă între real şi imaginar

Gândeşte-te la două animale: unul pe care l-ai văzut şi unul pe care nu l-ai văzut niciodată în realitate. Să zicem un căţel şi un urs polar. Căţelul îl ştii foarte bine, l-ai văzut, l-ai mângâiat, l-ai auzit cum latră, i-ai dat cu şutul şi te-a muşcat, te-ai jucat cu el… În schimb despre ursul polar ştii doar ce-ai văzut la televizor sau ai citit, şi-l poţi recunoaşte pentru că l-ai văzut în poze. Când te gândeşti la animalele astea două, este vreo diferenţă între procesele din capul tău?

Mintea construieşte o formă pentru fiecare lucru pe care îl observă. Procesul memoriei şi al amintirilor poate fi complicat, dar funcţionează la fel pentru un lucru real şi unul imaginar. Când vezi ceva, se creează o conexiune neuronală. Când îţi imaginezi ceva se creează acelaşi tip de conexiune neuronală. Este acelaşi proces. Când vezi un căţel îl recunoşti. Când vei vedea un urs polar la zoo sau la polul nord îl vei recunoaşte, cu toate că e prima oară când îl vezi. Deoarece pentru minte nu există absolut nicio diferenţă între o stare reală şi una construită.

Tu ştii asta foarte bine şi apropo, o foloseşti foarte des să te demotivezi. Exact, să te DEmotivezi. Aminteşte-ţi de ultima oară când ai dat rateu şi-o să te simţi ca un ratat, chiar dacă sunt ani de atunci. Imaginează-ţi iubita (sau iubitul) Citeşte mai departe…

1

Vocea din cap

Ştii că ai o voce în cap, nu? Aia care spune acum „Ce voce? Nu am nicio voce în cap!”

Aceeaşi care îţi spune că e greu, că n-ai nicio şansă, că nu te place şi oricum îţi stă naşpa, că o să se uite toţi la tine, că o să râdă şi mai bine nu te duci că şi-aşa te duci degeaba… Dar te-ai întrebat vreodată ce este vocea din cap? Când e ultima oară când ţi-a spus că-ţi stă bine, că zâmbetul tău e fermecător şi că poţi face mai mult decât crezi? Dar mai important de-atât, când e ultima oară când a tăcut? Chiar, când a venit?

Vocea din cap a apărut când erai mic, odată cu memoria şi logica. Memoria a început să ţină minte lucruri ca „fă-ţi curat în cameră” şi logica să asocieze asta cu „dacă nu, eşti pedepsit”. Iar vocea îţi spunea în timp ce te jucai „nu uita să-ţi faci curat în cameră”. Asta se întâmpla pentru a fi fericit. Dacă faci curat în cameră înseamnă că nu vei fi pedepsit înseamnă că vei fi fericit. Aşa creşti crezând tot ce-ţi spune. Într-o lume imprevizibilă plină de adulţi care abia aşteaptă să te pedepsească, vocea este salvarea ta…

Citeşte mai departe…

© 2010 Stoarce Creierul. Toate drepturile rezervate • Termeni şi condiţiiContactează-mă

Pus în mişcare de WordPress şi phpBB © phpBB Group • Adus la un numitor comun de WP-United

Chat AJAX © blueimp.net • Soluţie grafică: Pazzo & echipa • Hosting asigurat de Webnetinfo.ro

Pagina 1 din 212
Abonament RSS la Stoarce Creierul

Ce-i asta?